Clubul Oliver

O alternativă pentru ocuparea timpului liber al copilului dumneavoastră!

• organizează cursuri de chitară, cursuri de tobe, cursuri de pian;

• organizează preselecţie pentru solişti vocali şi instrumentişti, în vederea participării acestora la diferite spectacole, concursuri şi festivaluri;

• realizează negative, pozitive, aranjamente orchestrale, colaje, spoturi radio, etc.



---MUZICA TREBUIE SĂ MEARGĂ ÎNAINTE, CU SAU FĂRĂ CLUBUL OLIVER!---


DESPRE CLUB

CLUBUL OLIVER Club privat - persoană fizică autorizată - Olaru Oliver - profesor de muzică (facultatea de muzică, master în artă muzicală),  în cadrul căruia se desfăşoară următoarele activităţi:

• Învăţământ în domeniul cultural (muzică) - cursuri de chitară, cursuri de pian, cursuri de tobe;
• Activităţi de realizare a înregistrărilor audio şi activităţi de editare muzicală;
• Activităţi de interpretare artistică – spectacole;
• Activităţi de creaţie artistică.

     CONDIȚII DE ÎNSCRIERE-ELEVI ÎNSCRIȘI

     Clubul nostru organizează cursuri de chitară (clasică sau modernă - armonie, bas, solo), orgă, tobe, cât şi pregătirea vocală a copiilor pentru cântatul ca solist (cu negative sau cu trupă ), sau în cor.
     Taxa de înscriere în Clubul Oliver este de 30 roni
    Preţul unei şedinţe este 30 roni (indiferent de instrument) și durează o oră și jumătate. De obicei şedinţa este săptămânală, dar se pot stabili şi mai multe şedinţe pe săptămână, în funcţie de dorinţa copilului sau a părinţilor.
Pentru cei începători mă pot deplasa şi la domiciliul copilului, în funcţie de vârsta copilului, de nivelul de pregătire, de programul părinţilor, etc.
      Dacă nu aveți încă o chitară, vă putem împrumuta una pentru o lună, două, până când copilul va demonstra că merită achiziționarea unui instrument nou.
      Pentru cei mai avansaţi cursurile se vor desfășura la sală, unde punem la dispoziţie instrumente (chitări, tobe, orgă), microfoane, amplificare (staţie, mixer, boxe, cabluri de chitară). 

 
     Copiii sunt pregătiți până la un nivel care să le permită evoluția pe o scenă, în cadrul unor spectacole, concursuri, festivaluri, serbări școlare etc.
  
 ELEVI ÎNSCRIŞI:

1.ABAZA IULIAN                          Şcoala nr.11                           TOBE











2.ANGHELUŢĂ RALUCA              Şcoala nr.11                            CHITARĂ










3.ANTON RAREȘ                         Lic. Complex                          CHITARĂ

4.ARSU RADU                             
Şcoala nr.1                             CHITARĂ











5.BALICA TEODORA                   Școala nr.2                             CHITARĂ









6.BĂEȘU BOGDAN                      Școala nr.8                             CHITARĂ


7.BICHER MIRUNA                      Școala nr. 11                           CHITARĂ












8.BÎGU RAREȘ                            Școala nr. 11                          CHITARĂ

9.BUCICĂ ALEXANDRA               Școala nr. 11                           CHITARĂ

10.CHIRIAC LARISA                    
Școala nr. 11                          CHITARĂ


11.DÎLCU MIHNEA                       Școala nr. 8                            ORGĂ












12.DÎLCU VLAD                           Școala nr. 8                            CHITARĂ











13.FARCAȘ LUCA                        Școala nr. 8                           CHITARĂ











14.FRĂȚIMAN CLARA                  Școala de muzică                  CHITARĂ












15.GIUȘCĂ TUDOR                       Școala nr. 11                         CHITARĂ












16.GROSU MATEI                         Școala nr. 8                           CHITARĂ

17.HUHULIA DIANA                      Şcoala nr.11                           CHITARĂ











18.PĂDURARU COSMIN               Liceul Codreanu                     CHITARĂ

19. ROTARU DĂNUȚ                     Școala nr. 8                            ORGĂ












20. SANDU IUSTINIAN                 Școala nr.9                              CHITARĂ












21. SARANFIR LARISSA              Lic. Pedagogic                        CHITARĂ

22. SILAV CRISTI                        Liceul Codreanu                      CHITARĂ

23. SMUC DRAGOȘ                    Școala nr. 8                              CHITARĂ

24. STĂNCESCU CARLOS          Școala nr. 8                              CHITARĂ

25.STRUGARU EMANUEL           Școala nr.2                               ORGĂ












26.SURDU ALEXANDRA              Școala nr.8                               CHITARĂ











27. ȘTEFĂNICĂ ȘTEFAN             Liceul Codreanu                       CHITARĂ 

28.TĂBĂCARU GEORGE             Școala nr. 11                             CHITARĂ












29.TEODORU DRAGOŞ               Liceul Codreanu                       CHITARĂ











30.TUFĂ DRAGOŞ                      Şcoala nr.11                              CHITARĂ











31.ȚILEA TUDOR                        Şcoala nr. 8                              CHITARĂ












32.VASLUIANU DIANA                Şcoala nr.9                              ORGĂ










Clubul nostru este frecventat de peste 40 de persoane - copii, adolescenţi, şi chiar tineri care învaţă să cânte la un instrument (chitară armonie, chitară solo, chitară bas, orgă, tobe), sau sunt solişti vocali care evoluează cu negative muzicale.
     Aceştia sunt pregătiţi până la un nivel care să le permită ieşirea pe scenă la diferite spectacole, concursuri şi festivaluri. Avem colaborări cu mai mulţi profesori de muzică din oraş plus alte persoane cum ar fi părinţi, colegi, prieteni. 
     Acceptăm cu plăcere orice colaborare şi aşteptăm părerile şi ideile voastre!

CONTACT:

Telefon: 0746101634 sau 0335807804
E-mail: specialharmony@yahoo.com
Adresa Blog: www.cluboliverbd.blogspot.com


Scurt istoric:

     La început, cu 6 ani în urmă, am pornit cu doi elevi la chitară pe care îi pregăteam la mine acasă, în paralel ocupându-mă şi de 3-4 persoane cu voce bună cu care mai cântam pe ici pe colo. A fost destul de greu având în vedere faptul că ne trebuia un spaţiu şi în Bârlad nu te ajută nimeni, fiecare îşi vede de interesul lui, te bagă în seamă doar atunci când are nevoie de tine. (Nu vreau să mai vorbesc aici de atenţia care este acordată activităţilor culturale, îndeosebi muzicale, de către autorităţile locale. Aştept totuşi să fiu contactat de cei care cred că putem face ceva în a schimba spre bine această situaţie.)

     Nici astăzi nu stăm prea bine, dar avem totuşi o sală în care să ne desfăşurăm activitatea, mai ales cu trupele – care sunt mai "gălăgioase", necesitând o amplificare şi tobe.
     În aceşti 6 ani am căpătat experienţă atât în lucrul cu copiii – metode de predare a noţiunilor de teorie muzicală dar mai ales de punerea lor în practică de către elevi - cât şi în ceea ce priveşte ieşirile pe scenă la diverse ocazii şi evenimente (8 martie, 1 iunie, de Crăciun), la spectacole, concursuri, festivaluri.
     Au fost grupuri vocale mai mici sau mai mari, ba chiar un mic cor de cameră (25 de persoane) la 4 voci, reuşind să cântăm doar cu ocazia Crăciunului, pentru că lumea nu mai are nevoie de coruri, nu se mai poartă în ziua de azi, ne-am „emancipat”... Au fost şi o serie de fete şi băieţi care au evoluat ca solişti cu negative în spate sau cu acompaniament de chitară, sau grupaţi în duet sau trio.
     Încetul cu încetul s-au adunat tot mai mulţi copii care au dorit să înveţe să cânte la chitară sau orgă, aşa că am avut posibilitatea să aleg dintre ei pentru a alcătui câteva formaţii de instrumentişti. A fost destul de greu deoarece fiecare era obişnuit să cânte acasă singur în stilul lui, cu chitara şi vocea, iar când a fost pus în situaţia de a cânta cu alţii a întâmpinat multe probleme îndeosebi legate de ritm, sincronizare, auz armonic, etc. 
     Pe lângă problemele strict muzicale, într-o trupă contează foarte mult şi problemele legate de potrivirea de caractere, de compatibilitate, astfel că a trebuit să fim atenţi la cine cu cine se înţelege mai bine, cine cu cine nu se înţelege, preferinţele muzicale (şi nu numai) ale fiecăruia, etc.
     După părerea mea se mai pot face încă multe lucruri, atât în ceea ce priveşte performanţa muzicală, cât şi dotarea cu aparatură, obţinerea unui spaţiu mai bun. Apropo de dotare trebuie să spun că la capitolul sponsori şi relaţii stăm foarte prost, dar vom lucra la un material demo şi vom organiza o campanie publicitară care să ne ajute să ne facem mai cunoscuţi. Acceptăm cu plăcere orice propunere şi orice idee care credeţi că ne poate fi de ajutor.
     Vreau să amintesc înainte să închei şi câţiva dintre colaboratorii şi persoanele care au contribuit mai mult sau mai puţin la buna desfăşurarea a activităţii mele:

- Doamna profesoară Arteni Liliana
- Doamna profesoară Oprea Mihaela
- Doamna profesoară Agavriloaie Cecilia
- Domnişoara profesoară Luchian Anamaria
- Domnul instructor de dans Pricop Daniel
- Doamna Secăreanu Doina (MediaTv)
- Domnul Abaza Renato

(pe cei care i-am uitat o să îi scriu pe parcurs...)

Diplome, evenimente, afișe: